Wi-Fi pentru o casă de peste 3500 ft²: un singur router nu este niciodată suficient

Răspunsul practic pentru wifi pentru casă mare începe cu traseul dintre router și camera care trebuie să funcționeze.

O casă de 3500 ft² nu este o casă de 1500 ft² căreia i s-au adăugat câteva camere și nici una de 2500 ft². Colțul îndepărtat se află la trei sau patru pereți și 60 ft de router, iar nicio reclamă la antene nu schimbă asta. Întrebarea nu este dacă ai nevoie de un al doilea punct de emisie. Este câte îți trebuie, unde ajung și dacă vor comunica prin aer sau prin cablu.

Ultima decizie contează mai mult decât marca pe care o cumperi.

De ce un singur router nu acoperă o casă mare#

Un router nu eșuează la o distanță fixă. Eșuează când își consumă bugetul. Fiecare router pornește cu o cantitate fixă de putere de transmisie, iar fiecare perete, podea și aparat dintre router și laptop consumă o parte din ea.

Într-o construcție obișnuită din lemn și rigips, un router bine amplasat menține un semnal 5 GHz utilizabil — mai bun de aproximativ -67 dBm — până la circa 50 până la 75 ft, prin unul sau doi pereți interiori. Adaugă al treilea și al patrulea perete, cum se întâmplă într-o casă mare, iar semnalul se prăbușește rapid; vitezele legăturii scad cu mult înainte să dispară barele. Acoperirea reală nu este nici cercul curat sugerat de aceste valori — este o formă cu lobi, rosă de tot ce traversează semnalul — așa că planifică doar o fracțiune din suprafața sugerată de un cerc cu raza de 60 ft. Consideră 1000 până la 1500 ft² utilizabili și numai dacă routerul stă aproape de centru.

Împarte casa în zone înainte să amplasezi ceva#

Lasă produsele deoparte pentru o clipă. Gândește în zone: porțiuni ale casei pe care le poate deservi o singură unitate.

1. Desenează amprenta casei și marchează intrarea serviciului, locul unde ajunge efectiv coaxialul sau fibra. Acolo stă routerul, dacă nu ești dispus să-l muți sau să tragi un cablu.
2. Taie de pe listă camerele neimportante. Garajul, camera tehnică, dormitorul de oaspeți folosit de două ori pe an. Acoperirea de care nu ai nevoie este acoperirea pentru care nu ar trebui să plătești.
3. Grupează camerele rămase în zone de aproximativ 1000 până la 1200 ft², fiecare cu o poziție plauzibilă pentru unitate: o priză la înălțimea taliei sau mai sus, în aer liber.
4. Stabilește ordinea zonelor. Biroul de acasă cu apeluri video și televizorul 4K sunt primele. Dormitorul de rezervă este ultimul. Această ordine decide cine primește backhaul-ul cablat.
5. Dă fiecărei zone un plan de backhaul. Cablu dacă poți ajunge acolo, wireless dacă nu poți — iar dacă este wireless, zona trebuie să stea în acoperirea puternică a unității anterioare, nu la marginea ei.
6. Verifică îmbinările. Acolo unde două zone se ating, acoperirea lor ar trebui să se suprapună la aproximativ -67 dBm, ca telefonul să aibă mereu unde să facă handoff.

Backhaul-ul cablat este esențial#

Un singur cablu Ethernet schimbă calculele mai mult decât orice upgrade de produs. Un punct de acces cablat în mijlocul casei este un al doilea router: viteză completă, fără penalizare de timp de emisie. Un nod wireless este un repetor care petrece o parte din fiecare secundă ascultând în loc să deservească.

Iată opțiunile în ordinea în care funcționează efectiv:

• Ethernet (Cat5e sau Cat6). Viteză completă, fără compromis. Un traseu către centrul geometric al jumătății îndepărtate a casei valorează mai mult decât două noduri wireless suplimentare.
• MoCA prin coaxialul existent. Dacă locuința a fost cablată pentru televiziune, probabil ai deja un fir către fiecare cameră. Viteza reală ajunge de obicei la sute mari de Mbps — mult peste un salt wireless la distanță.
• Powerline. Extrem de variabil. Bun pe un singur circuit cu instalație modernă; se prăbușește adesea între fazele întrerupătoarelor într-o casă mare. Testează înainte să te hotărăști.
• Backhaul wireless. Acceptabil pentru un singur salt către o zonă cu semnal puternic. Slab pentru al treilea nod dintr-un lanț.

Folosește singurul traseu de cablu pentru zona îndepărtată, nu pentru cea comodă. Unitatea apropiată de router poate suporta o legătură wireless — saltul este scurt și curat. Cea de la capătul casei nu poate.

Cum împiedici nodurile să se lupte între ele#

Mai multe unități nu înseamnă automat mai multă acoperire. Unitățile amplasate prost se luptă pentru același timp de emisie și îți pasează telefonul înainte și înapoi.

• Suprapunere, dar doar cât trebuie. Țintește ca limita dintre două unități să fie în locul în care fiecare indică aproximativ -67 dBm. O suprapunere mult mai mare face dispozitivele să rămână pe unitatea greșită; una mult mai mică lasă o gaură pe hol, unde apelurile cad când mergi.
• Refolosește intenționat canalele. Două unități pe același canal 5 GHz și aflate în raza auditivă trebuie să facă cu rândul, deci capacitatea se împarte în loc să se adune. Dacă sistemul îți permite să alegi canalele, separă unitățile vecine și ține radiourile de 2,4 GHz pe 1, 6 și 11, prin rotație.
• Ia în calcul canale mai înguste. Un canal de 80 MHz este excelent într-o casă separată, fără vecini. Într-o suburbie densă, cu mai multe noduri ale tale și ale tuturor celorlalți, 40 MHz este adesea mai stabil.
• Lanț pe o casă lungă, stea în jurul uneia compacte. Într-o casă ranch de 70 ft, unitățile puse în linie ajung fiecare la următoarea. Într-o amprentă pătrată, totul ar trebui să pornească direct din router. Regulile generale de distanță sunt în ghidul pentru distanța dintre nodurile mesh.
• Două salturi wireless reprezintă limita. Dincolo de aceasta, latența și pierderile fac apelurile video nesigure, oricât de bine ar arăta barele de semnal. Vezi ce se întâmplă când legi extenderele în lanț.